5 nov. 2009

Parohia Ortodoxă Română Aita Mare nu este şi nici nu se va implica în susţinerea vreunui candidat la Preşedenţia României.

Parohia Ortodoxă Română Aita Mare îşi menţine linia neutră din punct de vedere politic, conform hotărârilor Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, şi nu se va implica în politică susţinând vreun candidat la funcţia supremă în stat. Pe această linie vă comunicam, că orice intervenţie din partea oricărui partid politic, cerând acest lucru, este de la bun început sortită eşecului, din punctul nostru de vedere.

29 oct. 2009

Ortodoxia este mai saraca in lumea aceasta prin plecarea Preacuviosului Parinte Teofil Paraian de la Sambata de Sus

Comunitatea parohiala din Parohia Aita Mare si Aita Medie ia act cu adanca tristete de vestea trecerii la Domnul a Parintelui Teofil Paraian. Ne rugam ca Bunul Dumnezeu sa-l odihneasca in Raiul cel ceresc, locul, unde inca din viata, Parintele nadajduia ca va merge. Dumnezeu sa-l odihneasca.

9 sept. 2009

A TREIA SCRISOARE CĂTRE AVRAM IANCU

De la Nistru pân-la Tisa,
De la Putna pân-la Ţebea,
Tot fărâmiţată-i ţara
Şi tot zbuciumată plebea.

Ne distruge dezunirea,
Ne încalecă abisul,
Tot amară este pâinea
Şi tot imposibil visul.

Suntem toţi bolnavi de ură,
Amăgiţi de ţinte joase,
Pofta ne-a intrat în inimi,
Frica ne-a intrat în oase.

Cucurigu-n limbi străine
Cântă, umiliţi, cocoşii,
Strănepoţi de tip sintetic
Îşi batjocoresc strămoşii.

Decebal mai moare-odată,
Agitând la Sarmis pumnii,
Şi-şi retrage tarabostes
Din enigmele columnii.

Nici Traian nu doarme-n veacuri,
Ci dezamăgit întreabă:
Doamne, asta mai e ţară
Sau o jalnică tarabă?

Totul e negociabil,
Ca o târfă din bordeluri,
Cei plătiţi să ne păzească
Fac chiolhanuri la creneluri.

Omul şi pisica-nvaţă
Mijlociul trai de câine,
Ţara grâului decade
Şi importă grâu de pâine.

Sărăcia se întinde
Ca o tragică pecinge,
Orice-nvingător politic
Ţara lui întâi o-nvinge.

În vârtejurile lumii,
Ne izbim de toţi pereţii,
Estul-vestul ne învaţă
Legea cinică a vieţii.

Că pe-aici mai mor popoare,
Subiect al marii come,
Şi kosovizări forţate
Şi-aţâţări autonome.

Provocări nepedepsite,
Slăbiciuni exploatate,
Tot popoarele transpiră
Pentru-a le plăti pe toate.

Ţările nu mai au pace,
Liniştea le e străină,
Nu-nţelege nimeni, totuşi,
Mâine ce va fi să vină.

Astfel, România noastră,
Pentru presă e o temă,
Şi luarea ei în glumă
E batjocura supremă.

Instigări la dezunire,
Şi-năuntru şi afară,
Unii vor să ne scopească,
Alţii vor hotare-n ţară.

Pe când noi, ce le opunem?
Propria eternă harţă,
Risipind atâta creier
Pe întinsa lumii scoarţă.

Unde-s geniile noastre?
Unde-s drepturile noastre?
Cine tot atrage-n ţară
Duşmănie şi dezastre?

Îndurându-le pe toate,
Mai venim aici, la Iancu,
Să ne ierte de uitare
Şi că nu îi ţinem rangul.

Nici o toamnă românească
Fără el, nu-i drept să-nceapă,
Lacrimă renăscătoare
Pentru fiecare apă.

În mormântul de la Ţebea
Doarme însăşi măreţia,
Inflexibilă chiar dacă
Modulară-i România.

Ce se-ntâmplă-aici, se simte,
Dureros în tot Ardealul,
Cum intra la Blaj pe Câmpul,
Pe unde-şi păscuse calul.

El e-aici, mereu al ţării,
Prin credinţă şi iubire,
Pentru ochii lui albaştri
Cerul n-are lecuire.

Şi gorunii de la Ţebea
Plâng în fiecare frunză
Toată jalea unei patrii
Ce-n acest mormânt e-ascunsă.

Iar de când s-a frânt gorunul,
Unde-a stat fiinţa Horii,
E mai trist şi cimitirul
Sunt mai trişti şi muritorii.

Să venim aici, la Ţebea,
Înc-o dată şi-ncodată,
Şi să ne privim cu toţii
Într-o dreaptă judecată.

Basarabia – uitată,
Bucovina – zăvorâtă,
Şi-n Ardeal diverse bestii
Pe români îi întărâtă.

N-avem linişte în viaţă,
N-avem linişte în moarte,
Ce departe ni-s nepoţii,
Şi strămoşii - ce departe.

Devastată de orgolii,
Ţară, spartă de feude,
Plânsul plebei necăjite
În palate nu se-aude.

Ea nu poate să-şi trimită
Nici copiii la vreo şcoală,
Nici scrisorile pe-adresa
Guvernărilor ce-o-nşeală.

Asta e democraţie?
Asta este libertate?
Calul Iancului la Ţebea
Cu copita-n scuturi bate.

E destul necaz în oameni
Şi minciună ordinară,
Ţebea ne redă puterea
De-a iubi această ţară.

Iancule, venim la tine,
Să ne reînveţi curajul,
Să ne-arăţi cum ştii prea bine
Unde-i Alba, unde-i Blajul.

De la Nistru pân-la Tisa,
De la Putna pân-la Ţebea,
Tot fărâmiţată-i ţara
Şi tot zbuciumată Plebea.

Adrian Păunescu

17 ian. 2009

Sfintele Moaşte ale Cuvioşilor ucişi de perşi la Sinai în anul 614


Biserica parohială are în posesia ei, fragmente (părticele) din Sfinte moaşte ale monahilor ucişi pentru credinţa creştină de către perşi, în anul 614, chiar în biserica de pe Muntele Măslinilor, din apropierea Ierusalimului. Sfintele moaşte ale martirilor din 614 se afla depuse, în prezent, în biserica Mănăstirii Katamonas din Ierusalim. De la Mănăstirea Katamonas, au fost aduse particele din Sfintele moaşte ale acelor martiri de către Părintele Modest Ghinea, stareţul mănăstirii Cetăţuia Negru-Vodă din jud. Argeş, care le-a dăruit părintelui paroh.
Aceste sfinte moaşte au fost depuse spre închinare chiar în ziua de Crăciun a anului 2008 la Biserica Sf. M. Mc. Gheorghe - ocrotitorul Armatei Române din Aita Mare.
Fie ca sfinţii martiri din ale căror moaşte are şi biserica parohiei noastre să întărească credinţa enoriaşilor ei precum şi cei care în trecere îi vor cinsti.