Istoricul Parohiei Misionare Aita Mare

Centru de comună, satul Aita Mare este situat la 37 km de Sf. Gheorghe şi 15 km de Baraolt. Se întinde pe terasa bogată în frumuseţi naturale formată de râul Olt (pe malul drept al acestuia) şi râuleţul Aita, pe marginea vestică a munţilor Baraoltului, în partea de nord-vest a bazinului Bârsa, la altitudine de 496 m.
Prima atestare documentară: 1332, Sacerdos de Ahch.
Denumiri istorice româneşti: 1787, Maréusá [Mare Uşă]; 1850, Ajtou [Aitău]; 1854, Aitonu Mare.
Aita Mare a făcut parte din linia de fortificaţie menită să stăvilească incursiunile turcilor şi ale tătarilor, linie ce porneşte de la Racoşul de Jos, şi continuă cu Aita Mare, Belin, Ilieni şi Ozun.
Numele familiei Olah (Românul) apare menţionat în documente în Aita Mare în sec. XVII. Nobilitatea lor se bazează pe străvechile drepturi secuieşti. La sfârşitul acestui secol comunitatea românească depăşea 100 de membri.
În lustra din 1614, sunt conscrişi şi următorii capi de familie din Aita Mare: Olah Janos, Rad Janos, Olah Balint, Olah Pall (primpili). Un document din 1627 pomeneşte pe Blasiu Romanul (Olah Balos), din Aita Mare. La 1629, un Ioan Rad este menţionat proprietar de pământ în aceeaşi localitate.
Documente din 1631 amintesc de Matei Românul (Olah) şi Bucur Românul (Olah), locuitori din Aita Mare. În 1634 este pomenit un Petru Moldovanul (Moldvay), care era din Moldova, şi pe care un nobil din Aita a vrut să-l lege iobag al său. Ioan Rad, primipil din Aita Mare, este menţionat într-un document din 1639. Documente din 1641–1648 pomenesc pe Pavel Românul (Paul Olah), Puşcaş (Pixidarius), iar în 1648 pe iobagul român Oprea (Olah Opra) din acelaşi sat, victimă a unei silnicii întâmplate de sărbătoarea Bobotezei anului 1647.
În 1651 este pomenit păstorul de oi Raduly, iar în 1652 iobagul Olah Kelemen. Un Ioan Românul (Olah), primpil de 53 de ani, figurează ca martor într-un proces din 1681. Iobagul Radu Cristian (Kerestely Raduly), este amintit într-un alt proces din 1687, iar Teodor Românul (Olah) într-un proces din 1689, toţi locuitori în Aita Mare.
Conscripţia românilor din Trei Scaune din 1699 înregistrează în Aita Mare 23 capi de familie, din care un morar şi un blănar: Balas Molnar, Urika Istvan şi Janos, Czifra Istvan şi Janos, Gurguly Mate şi Istvan, Molduvai Gyorgy, Pakular Opra, Csonka Istvan, Racz Istvan, Csoka Todor, Ugato Andras, Pustai Janos, Mezosegi Janos, Szocs Istvan, Olah Demeter, Mihaly, Peter, Miklos şi Janos. Un Ioan Rad din Aita Mare figurează într-un document din 1735. În conscripţia din anul 1820, figurează următoarele nume de români: Abrahamus Sorban, Joannes Morutz, Teodorus Bás, Joannes Groza, Stephanus Gurguly, Joannes Musan jun., Serban Bokor, Joannes Puli.
Austriacul Ignaz Lenk von Treuenfeld menţiona, în Lexikon-ul său apărut la Viena în 1839, că localitatea Aita Mare este locuită de secui, de grăniceri secui şi de români.
La întoarcerea de la Adunarea de la Blaj, din 1848, preotul Mihai Cichi din Aita Mare a fost prigonit, fiind nevoit să se refugieze.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, locuitorul Ioan Negru din
Aita Mare, cumpărându-şi o casă, n-a putut – la intervenţia
avocatului dr. Ferenczi Geza – să facă transcrierea pe numele
său, până nu şi-a lepădat religia şi nu şi-a schimbat numele în
Fekete Janos.

La Marea Adunare de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, a fost prezentă şi o delegaţie din Aita Mare, aşa cum ne arată procesul verbal şi credenţionalul cercului electoral Aita Mare, încheiat în noiembrie 12/25.

Proces-verbal.
"Adunarea electorală, desfăşurată în 15/25 noiembrie 1918 sub conducerea preotului paroh Vasile Bărbier, a ales ca delegaţi pentru Alba-Iulia pe: Gheorghe Pakular, David Pakular, Ioan Şerban, Gheorghe Şolcoiu, Ioan Ardelean; bărbaţi de încredere: Pap Dumitru, David Sibianu, Victor Bucşa, Andrei Bucşa învăţător pensionar, Neculai Pecular, Iosiv Pacular, Teodor Gabor, George Istrate".
Locuitorii comunei au legături tradiţionale cu Braşovul, cu localităţile din Ţara Bârsei şi cu cele din Ţinutul Baraoltului.

Arhiva parohiei ortodoxe a fost jefuită şi arsă în timpul celui de-al doilea război mondial. Primul lăcaş de cult atestat documentar a fost o bisericuţă din bârne, având şi o casă parohială în stare bună. Biserica veche de lemn s-a aflat pe intravilanul nobilului Zathureczky.
În 1796, preotul Gheorghe Baci din Aita Mare, este mutat la Canta-Tg.Secuiesc. Peste un an, în 1797, Aita Mare (Nagy Aita), figurează într-un tablou cu bisericile ortodoxe româneşti din Protopopiatul Haromsecului. Preot paroh al acestei biserici era, în 1807, Popa Nicolae-Popovici cel Bătrân. În acelaşi an, documentele consemnează o donaţie din partea a şapte familii pentru „şcoala cea normalicească”, familii între care: Petre Timarul, Bucur Şerban, Gheorghe Sibianu, Solomon Gociman, Adam Adobrei.
Între anii 1866-1868, lângă drumul principal, în faţa şcolii comunale s-a ridicat o nouă biserică, din zid, de către un anume zidar Mercel, urmaşii acestuia schimbându-şi numele în Benedek. Această biserică, cu hramul Sf. Nicolae, este înscrisă azi pe lista monumentelor istorice. Prezintă un plan dreptunghiular, cu altarul puţin decroşat, semicircular, având spre vest un pitoresc pridvor deschis, cu arcade. De-a lungul vremii, biserica veche a fost jefuită de câteva ori, fiind lăsată în părăsire şi complet deteriorată. După construirea bisericii noi, în 1937, biserica veche a fost folosită drept capelă mortuară.
Inventarul parohiei, în anul 1868, cuprindea: „Locul căsii parohiale 48/8 stânjini; o grădiniţă a bisericii 16/7 stânjini; un loc de semănătură în câmp al bisericii 33/4 de stânjeni, dăruit de sat”.
În inventar mai figurează:
„1. Biserica cu îngropătoria 21 stenj; Casa Parochiala cu curte are 8 stj; La Biserica se afla un rând de veşminte preoţieşti, materia de cartonu; Un rând de vase de prestol şi sertfelnicu dinpreună cu Sf. Antimisu, 2 sfeşnice de arama, Potiru şi cele trebuinciose la el, sfintele Icone 10 darabe, unu Praporu, o cadelniţie şi 2 cruci de lemnu; Clopote 2 şi o toacă de fieru. Să folosescu cărţile de la Beserica din Közep Aita [Aita Medie].

S-au datu, Nagy Aita, 21 Maiu 868.

L.S. Alesandru Maerusianu m.p., paroh
Ioanne Sibianu, epitrop

Mihai Pozna, Jurat”

Cimitirul vechi din Aita Mare se afla, în 1868, pe un pământ dăruit de un secui pe nume Benkő. Biserica mai avea o candelă, un Molitvelnic, un Chiriacodromion, dăruite deGergelj Gyorgy.
În inventarul din 1872 sunt cuprinse: biserica (construită în anul 1866), casa parohială (construită în anul 1835), obiecte de cult (între care două lustre, 10 sfeşnice, două clopote), veşminte, 28 cărţi, manuscrise şi alte „lucrări sfinţite bisericeşti”.
Obştea credincioşilor şi-a constituit „Fondaţiunea Bisericii”, care avea ca scop „acoperirea speselor acesteia”. Preot paroh era Alecsandru Ciuncan, iar consiliul parohial era format din: Marucz David, epitrop, Pozna Gyorgy, David Sebeni sen., David Sebeni jr., Gosman Gyorgy şi Sebeni Gyorgy. La 1888, de parohia Aita Mare aparţineau şi filiile Aita Medie, Aita Seacă, Baraolt, Bodoş, Căpeni şi Micloşoara.
Una din năzuinţele comunităţii româneşti din Aita Mare, după 1 Decembrie 1918, a fost zidirea noii biserici în centrul localităţii. Piatra de temelie a acesteia a fost pusă de primul patriarh al României, Miron Cristea, în luna iunie 1936. Prefectul judeţului, Valeriu Bidu, şi primarul satului, George Gociman, au sprijinit moral şi financiar construirea bisericii.
Preotul Octavian Stoian din Baraolt a informat pe prefectul judeţului cu această ocazie, despre piedicile puse în calea sa în funcţionarea şcolilor din Căpeni, Bodoş, Micloşoara, Băţanii Mari. Evenimentul a fost menţionat în pisania bisericii, sub forma şi cu următorul conţinut:
„Edificatu-s-a acest sfânt lăcaş de închinare
în anul Domnului 1936-37,
fiind Rege al României: CAROL al II.
Arhiepiscop şi Mitropolit al Ardealului:
Dr. Nicolae Bălan
Protopresbiter al tractului Sfântu-Gheorghe: Aurel Nistor; Prefect al judeţului Treiscaune: Dr. Valeriu V. Bidu şi Corneliu Năstase; Primpretor; N. A. Tomulese, Notar: Milea Gheorghe; Primar: Gociman Gheorghe.

Preot: Ioan Bunus – Primepitrop: Pozna Mihai. Cântăreţ: Bucur Ioan.
Consiliu parohial: Pop Aron, Pop Ioan, Sibianu David, Măeruşan Alexandru, Puia Gheorghe, Ghimeşi Ştefan, Hălmăgean Gheorghe, Rusu Vasile, Păcurar Iosif croitor, Pozna Ioan. Supleanţi: Păcurar Iosif, tâmplar, Serban Ludovic, Ciucan Ioan. Secretar al comitetului parohial: Capşa Alexandru, învăţător director.
Membrii ai adunării parohiale: Ticuşan Ioan, Ioszi Pop Ioan, Sibianu Mihai, Gociman Gheorghe, Măruţ Ioan, Sibianu Alexandru, Măruţ Ioan junior, Sibianu Gheorghe, Sibianu Ioan, Măruţ Mihai, Vancea Gheorghe junior, Vancea Gheorghe senior, Negru F. Ioan, Pozna Ioan, Ilieş Gheorghe, Bucur Ioan, Petrea Alexandru, Ionaş Nicolae, Hensel Ioan, Pozna Gheorghe, Pozna David, Păcurar Iosif junior, Ciucan Iosif, Pozna Mihai junior, Fulea Gheorghe, Dumitru Gheorghe,
Roman Ioan, Clemente Alexandru, Măruţ Mihai.

Paracliser: Istrate Gheorghe.”

Nicolae Bălan împreună cu un sobor de 15 preoţi, în frunte cu protopopul Aurel Nistor.

Noii biserici i s-au cumpărat două clopote, în timpul pr. Ioan Bunuş. Biserica nouă, cu hramul Sf. Gheorghe, este construită în stil bizantin, cu trei turle pe partea vestică şi o cupolă pe naos, având baza treflată cu abside trilaterale. Este zidită din piatră, cărămidă, ţiglă, iar pe turnuri tablă zincată. Suprafaţa de zidire este de 128 mp.
Iconostasul este făcut din lemn de stejar sculptat, având două rânduri de icoane pe el. Pictura a fost făcută de Iosif Csiki şi Pavel Gaspar din Odorhei. Arhitectul care a întocmit planurile construcţiei a fost Iulei Ironim, iar antreprenor Gaspar Iosif din comuna Apaţa, judeţul Braşov. Casa parohială datează din anul 1884, fiind cumpărată în 1891 de la credinciosul David Sebeni (Sibianu) cu suma de 950 fl.
Din patrimoniul bisericii fac parte: obiecte vechi de cult: clopotul mic (1787) – probabil de la biserica veche, Icoana celor 12 Apostoli, 10 icoane pictate în sec. al XIX-lea de un pictor necunoscut, pictate în ulei pe lemn, iar una pe pânză. Privitor la obiectele de cult, aflăm că, de la această parohie, s-au trimis două cărţi şi trei icoane din 1932, la Muzeul din Bucureşti, obiecte aruncate în podul bisericii vechi.
Şirul preoţilor cunoscuţi: 1735 – Gheorghe Baci; 1797 – parohie vacantă; 1807 – Nicolae Popovici cel bătrân; 1848- 1849 – „preotul a murit de frică (probabil un infarct), iar oamenii au rătăcit mult”, spune un document zguduitor de epocă; Ieremia Neagovici (1853-1859) – hirotonit la 30 decembrie 1853 de Mitropolitul Andrei Şaguna; Damian Bucşa (1860-1864) – hirotonit tot de Andrei Şaguna; Alexandru Măieruşianu (1864-1868); Alexandru Ciucan (1870-1906) –hirotonit de Andrei Şaguna; P. Moruşca (1906-1908); A. Triff (1909-1910); Pompeiu Trif (1911-1914) – născut la Richişdorf (Târnava Mare, azi jud. Sibiu) la 2 februarie 1883, hirotonit de Mitropolitul Ioan Meţianu la 16 mai 1908; Timotei David (1915) – din Scoreiu (Făgăraş), hirotonit la 1 ianuarie 1915 de Ioan Meţianu pentru Aita Mare, dar la 17 martie 1915 devine capelan în Scoreiu; Bucşa Miron (1915- 1918) – originar din Mercheuşa (Târnava Mare), născut la 23 septembrie 1895, hirotonit la 31 august 1915 de Ioan Meţianu; Vasile Bărbier (1918-1920) – originar din Braşov, născut la 3 octombrie 1884, a fost învăţător 13 ani, hirotonit la 21 aprilie 1918 de Mitropolitul Vasile Mangra; Bogdan Ioan (1923-1925) – născut la 8 mai 1891 în Purcăreni (Braşov), a fost învăţător 12 ani, hirotonit la 18 septembrie 1923 de Mitropolitul Nicolae Bălan, cu ocazia unei vizite canonice făcute în Lupeni; Ioan Bunuş (1925-1965) – născut la 4 iunie 1894 la Sântu (comitatul Cojocna, azi judeţul Mureş), hirotonit la 29 aprilie 1925 de Nicolae Bălan (preotul Ioan Bunuş, vorbind despre vechimea religiei ortodoxe în această comună, amintea despre cercetările efectuate de către profesorul Gheorghe Popa-Lisseanu din Bucureşti în anii 1925-1926, cel care a cercetat crucile din cimitir descoperind inscripţii cu caractere chirilice; în timpul preotului Bunuş s-a construit biserica şi casa parohială. În cei 40 de ani de păstorire, el a fost liderul spiritual, cultural şi naţional al comunităţii, fapt pentru care a rămas în conştiinţa locală); Aurel Niţu (1966-1969) – hirotonit la 27 octombrie 1966 de Episcopul Emilian Antal, apoi se transferă la Ormeniş (protopopiatul Rupea); Ioan Lupu – născut la 5 octombrie 1931 la Buştenari (Prahova), de unde a făcut naveta duminica şi în sărbători la parohie, fiind hirotonit la 11 aprilie 1971 de Mitropolitul Nicolae Mladin; I. Haţeganu (1975-1980); Aurel Gugu (1980-1989); Ioan Tămaş – pr. administrator (1990- 1992), Eugen Dragoş – pr. administrator (1990-1995); Dan Zelincă (1995-1997); Alin Mihăilescu (1998 – 2002), Ioan Roman (2002).

Epitropi şi cântăreţi: Mihai Pozna, Aron Pop, Ioan Pozna, Mihai Sibianu, Alexandru Bucur, Ioan Pop, Ioan Bucur, Ioan Hora.
După Dictatul de la Viena (1940), în biserica din localitate s-a tras cu puşca din biserica situată în cimitirul unitarian, care se află pe un deal, iar credincioşii au fost trecuţi cu forţa la cultele maghiare. Au fost distruse crucile din curtea bisericii, cimitirul a fost profanat, iar casele românilor au fost jefuite (ancheta jandarmilor maghiari a stabilit o pagubă de 6.000.000 lei). Preotul ortodox Ioan Bunuş a fost izgonit în acelaşi an. Căminul cultural al ASTREI a fost confiscat, iar Monumentul Eroilor Jandarmilor dărâmat.
Prin grija P.S. Ioan al Covasnei şi Harghitei, în 1995 parohia a fost încadrată cu un tânăr preot, iar biserica nouă a fost reparată şi pictată în exterior de către Petru Gaşpar, în anul 1997 şi apoi a fost reparată casa parohială. În anul 2000,
Vlădica Ioan a consolidat, reparat şi restaurat biserica veche, cu ajutorul firmei S.C. Flora S.R.L., condusă de ing. Marian Stiopul.
Înainte de 1918, elevii români mergeau la şcoala comunală din sat, cu limba de predare maghiară. Preoţii ortodocşi, după 1848, dădeau ore de catehizare numai la cerere. Urmare a Marii Uniri de la 1918, românii din Aita Mare, după zeci de ani, au avut din nou învăţământ în limba română, asociaţii culturale active, care, într-un nou context, exprimau demnitatea naţională. Învăţământul de stat în limba română înfiinţat în 1920 a continuat până în 1989 (cu excepţia anilor 1940-1944), când clasele cu predare în limba română s-au desfiinţat, argumentându-se că numărul elevilor nu justifică menţinerea lor.
În bogata activitate desfăşurată de ASTRA în localitate (cercul local era condus de preotul Ioan Bunuş), se înscrie şi construirea în anul 1938 a unui cămin cultural. La 5 februarie 1939, ASTRA, în cadrul activităţii de culturalizare, a organizat în localitate un program cultural cu participarea corului Junimea din Sfântu-Gheorghe şi a corului ASTREI din Aita Mare. La 3 septembrie 1939, în Aita Mare s-a ţinut adunarea generală a despărţământului ASTRA Trei- Scaune. La acea dată, în sat existau: un cămin cultural, o bibliotecă, un cor, o formaţie de teatru, un monument al celor doi eroi jandarmi. Câteva fotografii şi memoria colectivă păstrează vie vizita savantului Nicolae Iorga în localitate, din vara anului 1936.
După 60 de ani (8 iunie 2000), de Ziua Eroilor şi a Înălţării Domnului, în cadrul unei ceremonii, la care au participat Constantin Dudu-Ionescu, ministru de Interne, generali, ofiţeri, oficialităţi centrale, judeţene (între care prefectul Gheorghe Tatu) şi locale, a fost dezevelit Monumentul Eroilor Jandarmi, refăcut prin eforturile Comandamentelor de jandarmi Braşov (comandant, col. Vasile Sălăgean) şi Covasna (comandant, col. Aurel Şerb). Monumentul reprezintă o cruce de marmură albă, pe soclul căreia este scris următorul text:

„În memoria eroilor jandarmi plutonier Tatu Ioan şi sergent instructor Grindeanu Ioan, căzuţi la datorie pe altarul patriei în anul 1921. Dumnezeu să-i odihnească în pace!”.