Cămara Ta Mântuitorule

Camara Ta, Mantuitorule - corul Concentus din Brasov
Asculta mai multe audio Divertisment

Iubiţi fraţi întru Hristos,

Apelam la sprijinul dumneavoastră în a ne ajuta, donând cei 2% din impozitul anual pe venit. În anul 2009 doar 15% din salariaţii din România au donat această sumă, unei entităţi non-profit. Ţinând cont de statutul parohiei noastre (vezi mai jos), şi de posibilităţiile de autofinanţare, facem apel la bunăvoinţa dumneavoastră în a ne ajuta la lucrările necesare la cele doua biserici din Aita Mare.

O faptă bună nu te costă niciodată nimic!


Parohia Ortodoxă Aita Mare,
CUI: 9020648
BCR - Sfântu Gheorghe, IBAN: RO84 RNCB 0124 0976 7511 0001

Tel: 0742150832

Fii tânar cu Hristos: Cuvinte ale Părintelui Teofil pentru si despre tineri

- Cum reuşiţi să fiţi mereu bucuros?

- Aşa-mi ţâpă dinăuntru! Dragă, bucuria mea se bazează şi pe credinţa mea. Eu de exemplu, sunt foarte pozitiv în felul de a vedea lucrurile. (...) Eu nu mă prea gândesc la pedepsele lui Dumnezeu, ci totdeauna mă gândesc la bunătatea lui Dumnezeu, la iubirea lui Dumnezeu. De aceea, să ştiţi că mie nu mi-e frică de faptul că n-o să ajung în rai. Nu! De ce nu mi-e frică? Nu că fac bine nişte lucruri care mă îndreptăţesc să ajung în rai. Nu! Dar sunt sigur că Dumnezeu n-are pe nimeni de pierdut. Părintele Arsenie zicea că „Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos e mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu.” Păi, dacă eu mă silesc să fac voia lui Dumnezeu, şi Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său – cum zice Sfântul Apostol Pavel – pentru noi, oare nu ne va da toate împreună cu El? (cf. Romani 8, 32). Deci, după ce ne-a dat ce-i mult, să nu ne mai dea şi ce-i puţin? Nu cred lucrul acesta! Eu am mare încredere în bunătatea lui Dumnezeu. Nu că asta mă îndreptăţeşte să fac lucruri rele, că doar Dumnezeu mă iartă… Niciodată nu mă gândesc la aşa ceva, ci totdeauna mă gândesc că Dumnezeu nu l-a putut crea pe om ca să-l pedepsească, să-l chinuiască şi aşa mai departe… Omul într-adevăr poate ajunge în iad, dar mai întâi ajunge în iadul lui, în iadul pe care şi-l face el, prin viaţa lui, prin păcatele lui, prin nepăsarea lui, prin învârtoşarea lui. Da, în felul acesta ajunge în iad. Şi dacă ar fi în rai cu starea asta, tot în iad ar fi. Aşa că fiecare dintre noi îşi pregăteşte raiul sau iadul.

Credinţă unită cu iubire

La tinereţe omul e propriu pentru iubire, însă de multe ori e propriu pentru o iubire egoistă. Trebuie să avem iubirea aşa cum o are în consideraţie Dumnezeu, adică, o iubire care ne fericeşte şi o iubire care fericeşte pe cei din jurul nostru. Eu mă bucur de această întâlnire, de faptul ca aţi petrecut câteva zile la mănăstire, mă bucur ca aţi luat parte la sfintele slujbe cu noi, mă bucur de aceia dintre voi care v-aţi spovedit, mă bucur de preocupările pe care le aveţi, dar vă atrag atenţia: Dumnezeu trebuie să fie pe primul loc în viaţa noastră, pe primul plan al existenţei noastre, întâi e Dumnezeu şi apoi omul, Dumnezeu trebuie să fie pe primul loc în inima noastră; dacă nu-i pe primul loc, nu-i pe locul care i se cuvine. Credinţa în Dumnezeu este o credinţă despovărătoare, o credinţă care ne ajută să ocolim lucrurile rele; credinţa trebuie să fie unită cu iubirea, să fie lucrătoare în iubire, după cuvântul: de aş avea credinţă atât de multă încât să mut şi munţii, dacă nu am iubire nimic nu sunt, n-am nici o valoare.


„Întotdeauna mi-au plăcut tinerii”

Tinereţea are ceva al ei, ceva ce-ţi place, ceva ce te odihneşte. Mie întotdeauna mi-au plăcut tinerii, şi la tinereţe şi la bătrâneţe, şi-mi plac şi acum. Da’ să ştiţi, eu spun aşa cu toată inima! De ce? Pentru că tânărul e modelabil, bătrânu-i ţeapăn, nu mai ai ce face cu el, a ajuns ce-a ajuns, este ce este şi Doamne-ajută! Stai de vorbă cu el şi tot aia ţi-o spune şi prima oară şi a zecea oară! Pe când un tânăr zice: „Domnule, dacă o avea dreptate? Ia să văd eu, mă mai gândesc…”. Îi spui: „Măi frate, uite, n-are nici un rost să te duci la discotecă, numai te-ntuneci acolo, te pătezi cu tot felul de păcate, te agiţi şi te exciţi… Ce rost are să te duci acolo şi să aduci în biserică ce ai văzut acolo?”. Pentru că realitatea asta este, omul duce în el ce a acumulat. Aşa-i omul, produsul societăţii în care trăieşte. Şi mai ales dacă-şi alege el nişte lucruri negative şi trăieşte negativ.
Zice unul către mine: "Părinte, dumneavoastră ziceţi să mă duc la biserică, dar dumneavoastră nu vă puteţi închipui ce duc eu în biserică în mintea mea". Şi eu am zis să se ducă; cu alea cu tot, să se ducă în biserică. De ce? Pentru că prin Biserică e rezolvare. Fără Biserică nu există rezolvare. Fără Domnul Hristos nu există mântuire, mântuirea nu ne-o realizăm noi, că zicem: "no, lasă, că mă silesc eu, sau "mă silesc eu mai târziu, şi-oi face-o". Mântuirea este un lucru pe care îl realizează omul împreună cu Domnul Hristos; fără Domnul Hristos nu există mântuirea! Aşa că e de foarte mare importanţă ca omul să se lase modelat. Omul la tinereţe e în aşa fel făcut încât să se lase modelat. Nu opune atâta rezistenţă ca un om care e format pe nişte idei, pe nişte convingeri, pentru că ideile îl structurează pe om. Adică nu-i numai aşa, că lasă că mi-a trecut o idee prin minte şi lasă, că vine alta - nu! Ci o idee care se statorniceşte primeşte în conştiinţă aprobare, se creează sentimente pentru ideea respectivă şi se ajunge la nişte structuri.


Tinerii sunt mai aproape de fericire

Tinerii, prin structura lor, prin felul de a se angaja în anumite acţiuni, sunt mai aproape de fericire, sunt mai aproape de realizări care să le dea mulţumire şi fericire. Şi tinerii mai sunt cumva fericiţi, în sensul că nu au un trecut lung care să fie pătat de gânduri rele, de fapte necuviincioase, de vorbe nelalocul lor, pentru că tinereţea este mai aproape de copilărie, iar copilăria este într-un fel idealul creştinului. Nu în sensul să rămânem la copilărie ca fază de început, ci în înţelesul să ne menţinem în sfera copilăriei în ceea ce priveşte seninătatea, nerăutatea sau răutatea fără durată şi în ceea ce priveşte nevinovăţia câtă este în copilărie.

Un om în vârstă nu se mai poate schimba
Mijlocul pentru a ajunge „bătrâneţi fericite” este, în primul rând, tinereţe cinstită.
Tinereţea omului începe cu un fel de tendinţă de independenţă, iar când începe să se contureze cumva altfel, se fac nişte schimbări în existenţa omului; numai că schimbările acestea sunt de puţin timp, nu s-au statornicit în timp îndelungat, ca în cazul bătrâneţii. De ce? Un om în vârstă nu mai poate fi schimbat şi nu se mai poate schimba nici el însuşi. De ce? Pentru că el a devenit şi devenirea aceasta s-a făcut timp îndelungat şi omul a ajuns să fie format aşa şi nu mai poţi să scoţi din el unul nou.

Cea mai frumoasă podoabă a tânărului

Mitropolitul Bălan avea o vorbă faină: „Cea mai frumoasă podoabă a unui tânăr este inima curată şi mintea trează”. Să ştiţi că inima se murdăreşte şi ea. Cu ce se murdăreşte? Cu gânduri murdare, cu imagini murdare, cu fapte murdare. Toate acestea se înscriu în noi. Suntem ce am devenit. Dacă inima-i curată, intră în ea Domnul Hristos. Când intră Domnul Hristos în noi? Când îi facem loc, când scoatem murdăriile din noi, pentru că nu poate intra în loc spurcat.

„Să ai lumină în suflet!”

Când m-am dus eu la Mitropolitul Nicolae Bălan să primesc binecuvântarea pentru Teologie, mi-a spus să am lumină în suflet. A aflat că sunt fără lumină fizică şi a zis: „Să ai lumină în suflet”. Asta e ceea ce dorim noi, mai ales tinerilor. Pentru că dacă ai lumină, mai ales la tinereţe, poţi avea până la sfârşit şi până în veşnicie. Şi dacă n-o ai la tinereţe, nu-i sigur că o poţi dobândi după aceea.

Părintele Teofil Părăian

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 34 - noiembrie 2009

N-aveţi preoţi buni? Naşteţi-i!

Cred ca nu mai este nevoie sa reamintesc motivele pentru care suntem atat de nemultumiti de unii preoti. Frustrarea, dispretul, mania si repulsia ne-a cuprins si ne macina pe noi toti, fie ca suntem credinsiosi, fie ca nu, atunci cand auzim iarasi de caderile vreunui preot. De ce nu avem mai multi preoti buni? De ce ii avem pe unii de necinste? Se mai poate schimba situatia? Ce este de facut?

Pentru toate aceste intrebari ne raspunde transant parintele Arsenie Boca. Cine are minte sa ia aminte!

“Prin glasul slugii Sale, (al preotului), Dumnezeu te iarta, fiindca tu sub patrafir, in fata Altarului, lui Dumnezeu te marturisesti. Nu de la tine se cer calitatile preotului; de la tine se cere cainta din inima si vointa de a te indrepta.

Sunteti nemultumiti de preoti?

Dar voi, oare, ce-ati facut pentru preoti, ca sa fiti mai multumiti? Cerut-ati de la Dumnezeu un copil macar, pe care sa-l inchinati slujirii lui Dumnezeu? Credeti ca vina o poarta numai ei, preotii? Ei sunt fiii vostri! Cum i-ati nascut, asa-i aveti? Ce le gasiti vina numai lor?

Va trebuie preoti mai buni? Nasteti-i!

Iata va spun ca tot poporul este raspunzator ca nu are slujitori mai stravezii spre Dumnezeu, mai ai Imparatiei lui Dumnezeu!

Poporul isi are in toate privintele povatuitorii pe care ii merita.

Repet: Va trebuie preoti mai buni? Nasteti-i!

Nu stati cu ganduri ucigase impotriva copiilor, ca nu stii in calea carui mare dar de la Dumnezeu te-ai gasit impotriva si ai sa dai seama. Nasteti copii cu gandul sa fie slujitori ai lui Dumnezeu intre oameni!

Iata ce spune Scriptura in privinta aceasta – (se intreaba proorocul):

“Oare nu i-a facut El ca sa fie o singura faptura cu trup si suflet? Si aceasta faptura intrunita (unitatea casatoriei) la ce nazuieste ea? Odrasle pentru Dumnezeu” (Maleahi 2, 15)

Aceasta e pretentia lui Dumnezeu de la casatorie si dupa atare roade tanjiti si voi, bagand insa vina roadelor pe care le-ti dat (copii vostri – preotii). Tamaduirea slabanogiei neamului de aici incepe! Asta i-ar fi iertarea!

Nu mai stati cu ganduri ucigase impotriva copiilor!”

(Pr. Arsenie Boca)

——————–

“Eram la Biserica Draganescu. Parintele Arsenie picta sus, iar eu stateam jos, lânga schela. La un moment dat, Parintele zice: „Mai, asa-i ca-s lacomi preotii?”. Eu nu spun nimic. Parintele ma întreaba si a doua oara si ma întreaba si a treia oara: „Mai, asa-i ca-s lacomi preotii?”. Eu nu scot o vorba. Atunci, Parintele se apleaca sa vada daca mai sunt lânga schela si îmi zice: „Mai, tu nu auzi ce vorbesc eu cu tine?”. Eu zic: „Dar, Parinte, acum nu am vorbit de preoti”. Parintele zice: „Da, mai, nu am vorbit acum de preoti, dar tu, când esti cu mai multe persoane si vorbiti de preoti, numai de rau ziceti de ei. Ziceti ca-s lacomi. Iata ce povata îti dau eu: sa nu-i mai vorbiti de rau pe preoti, fiindca sunt slujitorii lui Dumnezeu si nu aveti voie sa-i judecati voi”.

Dupa ce m-am întors de la Parintele, am deschis Biblia exact la paragraful care zice: „Cine esti tu, omule, ca sa judeci sluga altuia”. Exact ce-mi spusese Parintele Arsenie! De atunci, nu mai vorbesc pe nimeni de rau, mai ales pe preoti, ca Dumnezeu este singurul care poate sa-i judece. (Biliboaca Matei, Savastreni)

“Noi marturii despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2005

——————–

“Eram la scoala normala când l-am cunoscut pe Parintele Arsenie. Ne ducea în padure si acolo ne adunam multi studenti, printre care multe fete care astazi sunt starete de manastiri. Traiam o viata foarte frumoasa. Parintele Arsenie zicea atunci când se duceau femeile la manastire:

- Mai Marie, de ce nu te duci la biserica în satul tau?

- Apoi vezi Parinte, parintele nostru mai pipa, mai bea, nu-i ca dumneata.

- Ai copii, ai fete maritate; sa te duci si sa spui la fetele tale sa zamisleasca copii care sa se faca preoti asa cum va place voua.”

Sfaturi si îndemnuri ale Parintelui Arsenie:
Fratilor, ascultati de Biserica, fiindca cei ce asculta de preotii ei, asa cum sunt, de Dumnezeu asculta.

“Marturii din Tara Fagarasului despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2004

surasa: www.ortodoxiatinerilor.ro

Parohia Ortodoxă Română Aita Mare nu este şi nici nu se va implica în susţinerea vreunui candidat la Preşedenţia României.

Parohia Ortodoxă Română Aita Mare îşi menţine linia neutră din punct de vedere politic, conform hotărârilor Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, şi nu se va implica în politică susţinând vreun candidat la funcţia supremă în stat. Pe această linie vă comunicam, că orice intervenţie din partea oricărui partid politic, cerând acest lucru, este de la bun început sortită eşecului, din punctul nostru de vedere.

Ortodoxia este mai saraca in lumea aceasta prin plecarea Preacuviosului Parinte Teofil Paraian de la Sambata de Sus

Comunitatea parohiala din Parohia Aita Mare si Aita Medie ia act cu adanca tristete de vestea trecerii la Domnul a Parintelui Teofil Paraian. Ne rugam ca Bunul Dumnezeu sa-l odihneasca in Raiul cel ceresc, locul, unde inca din viata, Parintele nadajduia ca va merge. Dumnezeu sa-l odihneasca.

A TREIA SCRISOARE CĂTRE AVRAM IANCU

De la Nistru pân-la Tisa,
De la Putna pân-la Ţebea,
Tot fărâmiţată-i ţara
Şi tot zbuciumată plebea.

Ne distruge dezunirea,
Ne încalecă abisul,
Tot amară este pâinea
Şi tot imposibil visul.

Suntem toţi bolnavi de ură,
Amăgiţi de ţinte joase,
Pofta ne-a intrat în inimi,
Frica ne-a intrat în oase.

Cucurigu-n limbi străine
Cântă, umiliţi, cocoşii,
Strănepoţi de tip sintetic
Îşi batjocoresc strămoşii.

Decebal mai moare-odată,
Agitând la Sarmis pumnii,
Şi-şi retrage tarabostes
Din enigmele columnii.

Nici Traian nu doarme-n veacuri,
Ci dezamăgit întreabă:
Doamne, asta mai e ţară
Sau o jalnică tarabă?

Totul e negociabil,
Ca o târfă din bordeluri,
Cei plătiţi să ne păzească
Fac chiolhanuri la creneluri.

Omul şi pisica-nvaţă
Mijlociul trai de câine,
Ţara grâului decade
Şi importă grâu de pâine.

Sărăcia se întinde
Ca o tragică pecinge,
Orice-nvingător politic
Ţara lui întâi o-nvinge.

În vârtejurile lumii,
Ne izbim de toţi pereţii,
Estul-vestul ne învaţă
Legea cinică a vieţii.

Că pe-aici mai mor popoare,
Subiect al marii come,
Şi kosovizări forţate
Şi-aţâţări autonome.

Provocări nepedepsite,
Slăbiciuni exploatate,
Tot popoarele transpiră
Pentru-a le plăti pe toate.

Ţările nu mai au pace,
Liniştea le e străină,
Nu-nţelege nimeni, totuşi,
Mâine ce va fi să vină.

Astfel, România noastră,
Pentru presă e o temă,
Şi luarea ei în glumă
E batjocura supremă.

Instigări la dezunire,
Şi-năuntru şi afară,
Unii vor să ne scopească,
Alţii vor hotare-n ţară.

Pe când noi, ce le opunem?
Propria eternă harţă,
Risipind atâta creier
Pe întinsa lumii scoarţă.

Unde-s geniile noastre?
Unde-s drepturile noastre?
Cine tot atrage-n ţară
Duşmănie şi dezastre?

Îndurându-le pe toate,
Mai venim aici, la Iancu,
Să ne ierte de uitare
Şi că nu îi ţinem rangul.

Nici o toamnă românească
Fără el, nu-i drept să-nceapă,
Lacrimă renăscătoare
Pentru fiecare apă.

În mormântul de la Ţebea
Doarme însăşi măreţia,
Inflexibilă chiar dacă
Modulară-i România.

Ce se-ntâmplă-aici, se simte,
Dureros în tot Ardealul,
Cum intra la Blaj pe Câmpul,
Pe unde-şi păscuse calul.

El e-aici, mereu al ţării,
Prin credinţă şi iubire,
Pentru ochii lui albaştri
Cerul n-are lecuire.

Şi gorunii de la Ţebea
Plâng în fiecare frunză
Toată jalea unei patrii
Ce-n acest mormânt e-ascunsă.

Iar de când s-a frânt gorunul,
Unde-a stat fiinţa Horii,
E mai trist şi cimitirul
Sunt mai trişti şi muritorii.

Să venim aici, la Ţebea,
Înc-o dată şi-ncodată,
Şi să ne privim cu toţii
Într-o dreaptă judecată.

Basarabia – uitată,
Bucovina – zăvorâtă,
Şi-n Ardeal diverse bestii
Pe români îi întărâtă.

N-avem linişte în viaţă,
N-avem linişte în moarte,
Ce departe ni-s nepoţii,
Şi strămoşii - ce departe.

Devastată de orgolii,
Ţară, spartă de feude,
Plânsul plebei necăjite
În palate nu se-aude.

Ea nu poate să-şi trimită
Nici copiii la vreo şcoală,
Nici scrisorile pe-adresa
Guvernărilor ce-o-nşeală.

Asta e democraţie?
Asta este libertate?
Calul Iancului la Ţebea
Cu copita-n scuturi bate.

E destul necaz în oameni
Şi minciună ordinară,
Ţebea ne redă puterea
De-a iubi această ţară.

Iancule, venim la tine,
Să ne reînveţi curajul,
Să ne-arăţi cum ştii prea bine
Unde-i Alba, unde-i Blajul.

De la Nistru pân-la Tisa,
De la Putna pân-la Ţebea,
Tot fărâmiţată-i ţara
Şi tot zbuciumată Plebea.

Adrian Păunescu

Sfintele Moaşte ale Cuvioşilor ucişi de perşi la Sinai în anul 614

Biserica parohială are în posesia ei, fragmente (părticele) din Sfinte moaşte ale monahilor ucişi pentru credinţa creştină de către perşi, în anul 614, chiar în biserica de pe Muntele Măslinilor, din apropierea Ierusalimului. Sfintele moaşte ale martirilor din 614 se afla depuse, în prezent, în biserica Mănăstirii Katamonas din Ierusalim. De la Mănăstirea Katamonas, au fost aduse particele din Sfintele moaşte ale acelor martiri de către Părintele Modest Ghinea, stareţul mănăstirii Cetăţuia Negru-Vodă din jud. Argeş, care le-a dăruit părintelui paroh.
Aceste sfinte moaşte au fost depuse spre închinare chiar în ziua de Crăciun a anului 2008 la Biserica Sf. M. Mc. Gheorghe - ocrotitorul Armatei Române din Aita Mare.
Fie ca sfinţii martiri din ale căror moaşte are şi biserica parohiei noastre să întărească credinţa enoriaşilor ei precum şi cei care în trecere îi vor cinsti.