21 ian. 2010

Drama Ortodoxiei in provincia Kosovo

Din 1999 si pana in 2009, in incercarea de a sterge din Kosovo orice urma a existentei sarbilor, albanezii musulmani au distrus peste 150 de Biserici si Manastiri Ortodoxe!

Multe dintre ele datau inca din evul mediu timpuriu si erau trecute in patrimoniul UNESCO. Toate acestea s-au petrecut sub ochii fortelor NATO care detin controlul regiunii din 1999. Astfel, in mai putin de 10 ani, albanezii au distrus mai multe Biserici decat au distrus turcii otomani in cateva secole de ocupatie.

La începutul anului 2001 lumea era alarmată de unele relatări privind distrugerea statuilor gigantice ale lui Buddha, monumente unice ale culturii antice, de către talibanii din Afganistan. La vremea aceea, statuile prăbuşite deveniseră tema centrală a principalelor ziare, precum şi a emisiunilor de ştiri de pe marile canale de televiziune. În contextul respectiv, o altă tragedie, începută ceva mai devreme şi care continuă până astăzi, trecea aproape neobservată. Este vorba despre distrugerea mănăstirilor şi bisericilor din Kosovo.

Faptele nu s-au petrecut într-o ţară îndepărtată, unde talibanii îşi exercită puterea absolută, ci chiar în centrul Europei. Răstignirea provinciei Kosovo a avut loc sub privirile făcătorilor de pace din ţările cele mai dezvoltate. Acum, extremiştii albanezi terminau ceea ce nu apucaseră să ducă la bun sfârşit în timpul celui de-al doilea război mondial. Potrivit datelor furnizate de Biserica Ortodoxă Sârbă, aproape 150 de biserici şi mănăstiri au fost distruse în ultimii cinci ani în provinciile Kosovo şi Metochia, leagănul ortodoxiei sârbe.

Nu s-au distrus numai monumente de cultură sau odoare bisericeşti. Profanarea a atins însuşi sufletul unui neam cu o tradiţie bogată şi un destin deosebit, care a contribuit la eliberarea Europei de fascism cu 60 de ani în urmă, jertfind pentru biruinţă aproximativ un milion de oameni dintre ai săi.

Mulţi specialişti sunt de părere că astăzi provincia Kosovo a fost transformată într-o pepinieră a terorismului pentru întreaga Europă, într-un punct de schimb pentru traficanţii de droguri. Doar cele câteva biserici care au supravieţuit urgiei, precum şi ruinele acelora care nu au putut scăpa de noile atacuri barbare, aduc tăcută mărturie despre trecutul ţării.

La inceput de mileniu III, sarbii din Kosovo sunt singurii europeni ucisi din cauza limbii, culturii si etniei lor, complet privati de libertatea de a se misca si munci. Crime impotriva lor si a culturii lor sunt comise, nu in vreme de razboi, ci in prezenta a 40.000 de soldati NATO si ONU. Dupa sosirea fortelor KFOR in iunie 1999 in Kosovo, majoritatea populatiei sarbe din zona a fost nevoita sa isi paraseasca locuintele si proprietatile, iar mostenirea culturala sarba in provincie a fost supusa unor atacuri sistematice si programate din partea islamistilor.

Fara indoiala, prin proclamarea independentei provinciei Kosovo, Biserica Ortodoxa Sårba, Ortodoxia in general, sufera o grea lovitura, deoarece, intr-o zona cu populatie majoritar musulmana, inima uneia dintre cele mai importante vetre spirituale ortodoxe a Europei, dupa Muntele Athos, va inceta cu siguranta sa mai bata. Cu atåt mai mult cu cåt patrimoniul sau a fost in mare parte distrus, intr-o perioada relativ scurta, fara ca sa fie cineva tras la raspundere.
Informatii din zona spun ca sarbi ortodocsi au inceput sa paraseasca Kosovo, in ciuda indemnului Episcopului Artemie de a nu pleca.

Sarbii considera provincia ca fiind leaganul lor spiritual, inca din Evul Mediu, iar existenta a 1.200 de biserici si lacasuri sfinte in aceasta provincie este o dovada de netagaduit. De cealalta parte, albanezii se considera descendenti ai ilirilor, populatie pre-romana, care s-a dezintegrat in secolul al III-lea, ceea ce i-ar indreptati sa sustina ca ei reprezinta singura populatie cu adevarat autohtona din Balcani. Tragedia fostei Iugoslavii este explicata de pr.drd. Gheorghe Constantin Nistoroiu ca o prigoana asupra Ortodoxiei, declansata “imediat dupa ce Episcopul Artemie de Raska si Prizren a cerut iesirea Serbiei din Consiliul Mondial al Bisericilor”.

Dincolo de dispute si pareri, drama lacasurilor de cult ortodoxe din Kosovo este o realitate despre care mass-media nu abunda in informatii, bilantul distrugerilor si vandalizarilor fiind ignorate, in mare parte, de cancelariile europene si de alte foruri internationale. Nimic nu a impresionat suficient, nici macar coborarea, pentru prima data in istoria crestinatatii, a Sinaxei Sfantului Munte Athos, pentru a fi in Belgrad, devenit centrul Ortodoxiei prigonite, in timpul razboiului din anii ‘90.

Potrivit statisticilor, pe cuprinsul fostei Iugoslavii au fost distruse, direct sau indirect, peste 1.000 de biserici ortodoxe. Dintre acestea, aproximativ 156 s-au aflat in Kosovo, 60 dintre ele fiind incluse pe lista monumentelor culturale, iar 33, construite inainte de secolul al XVI-lea. In satul Velika Hoca, spre exemplu, mostenirea ortodoxiei medievale este constituita de cele 13 biserici, dintre care patru dateaza din secolul al XIV-lea.

Astazi, din ce in ce mai multe voci reclama actele barbare impotriva patrimoniului ortodox din Kosovo comise de albanezi si acuza complicitatea fortelor de mentinere a pacii. In acest sens, este data ca exemplu situatia din orasul Prizren unde, in numai trei zile din luna martie 2004, deci in timp de pace, 3.800 de soldati germani nu au facut nimic pentru a proteja macar o singura biserica din cele aproape toate distruse de albanezi.

In tot acest timp, Comitetul Patrimoniului Mondial al Organizatiei Educationale, Stiintifice si Culturale a ONU a tot aprobat si a tot adaugat noi monumente pe lista sa. Pe parcursul mai multor runde de intalniri intre delegatiile din Belgrad si Pristina, desfasurate la Viena, s-a tot discutat despre protectia tuturor monumentelor culturale si religioase din Kosovo, s-au incheiat acorduri, dar aproape toate au ramas doar pe hartie. S-a vorbit ani la rand despre accesul pelerinilor, autoritatilor si altor persoane in bisericile si manastirile din provincie, dar singura actiune concreta realizata a ramas doar infiintarea unor zone de protectie anemica in jurul lacasurilor religioase.

Acum, cand Kosovo s-a rupt de Serbia, problema protectiei patrimoniului ortodox din aceasta provincie devine o poveste frumoasa, pe care, cu siguranta, in cativa ani, Europa unita o va uita deliberat. Va ramane insa durerea Ortodoxiei, rostita atat de dramatic de Biserica sa din Serbia: ”Provincia Kosovo si Metochia trebuie sa ramana parte integranta a Serbiei... Orice alta solutie reprezinta o incalcare a dreptatii lui Dumnezeu si a dreptatii umane, un act de violenta cu repercusiuni pe termen lung, atat pentru Balcani, cat si pentru intreaga Europa”.

Programul dificil de reconstructie a cladirilor istorice distruse in timpul conflictelor din Kosovo a facut un pas important, Unesco anuntand ca va demara un proiect de doi ani, in cadrul caruia 13 situri vor fi refacute. Cele sapte cladiri ortodoxe si sase islamice au fost alese de un comitet de experti internationali, care s-a reunit la Paris pe 8 decembrie.

Opt tari au donat 3 milioane de dolari, alte sapte milioane fiind stranse in aceasta prima faza a proiectului de restaurare a mostenirii culturale din aceasta mica provincie balcanica. Obiectivele alese pentru reconstructie au fost considerate de catre experti ca adevarate opere de arta arhitecturala medievala din sud-estul Europei.

Cele 13 constructii au fost alese dintr-o lista mai lunga, compusa din 48 de situri crestine, identificate de doua misiuni Unesco, desfasurate in Kosovo in 2003 si 2004. Mai multe echipe au inceput deja lucrarile de reconstructia unor situri din Prizen. Chiar daca lista incearca sa pastreze un echilibru diplomatic intre constructiile ortodoxe si cele islamice, aceasta nu reflecta cat de putin echilibrul etnic al populatiei, alcatuita in prezent in proportie de 90 la suta din albanezi musulmani. Cladirile ortodoxe au fost cele mai afectate. Dupa alungarea armatei sarbe o buna parte din bisericile si cladirile care scapasera de bombardamente au fost distruse de etnicii albanezi.

Potrivit statisticilor, din 1999 aproximativ 156 de biserici ortodoxe din Kosovo au fost distruse, 60 dintre acestea fiind incluse pe lista monumentelor culturale, iar 33 fiind construite inainte de secolul XVI. In paralel continua reparatiile constructiilor musulmane distruse in timpul ocupatiei sarbe, in buna parte datorita fondurilor generoase donate de tarile musulmane.

Desi majoritatea monumentelor din Kosovo, construite inainte de secolul XVI, sunt crestine, o buna parte dintre acestea se afla in Metohija, partea de vest a provinciei, aflata la granita cu Albania si populata de musulmani. Mostenirea ortodoxiei medievale in aceasta regiune este foarte importanta, unul dintre sate, Velika Hoca, are nu mai putin de 13 biserici, dintre care patru dateaza din secolul XIV.

Situatia este una delicata pentru Unesco. Cand cladiri care reprezinta mostenirea spirituala a unui popor se afla in mijlocul teritoriului controlat de o etnie ostila, supravegherea si restaurarea devin sarcini foarte dificile, daca nu chiar imposibile.

Lipsa de incredere si tensiunile existente intre cele doua comunitati, pe fondul unui conflict care continua si astazi sub alte forme, reprezinta probleme grave pentru procesul de reconstructie. Biserica Ortodoxa Sarba a avut ezitari in privinta participarii unor organizatii non-sarbe la procesul de reconstructia bisericilor crestine, in buna parte datorita faptului ca nu recunoaste legitimitatea institutiilor politice actuale.

Comisia de Implementare a Reconstructiei este un organism creat de guvernul sarb alaturi de diferite organizatii de protectie a cladirilor istorice, aflandu-se sub conducerea Consiliului Europei. In luna decembrie a anului trecut comisia a terminat un program de reparatii si protectie a 30 de situri religioase ortodoxe, partial distruse de revoltele musulmanilor.

Potrivit organizatiei culturale Europa Nostra problemele din Kosovo sunt departe de a fi rezolvate. In acest moment guvernul din Kosovo intarzie in adoptarea unei politici coerente de protejare a cladirilor istorice, amenintarea la adresa momumentelor ortodoxe ramanand la fel de mare, mai ales din cauza lipsei de reactie a autoritatilor. Acestea prefera sa ignore distrugerile facute de musulmani, fara a declansa anchete sau opera arestari. Nici trupele NATO nu au reusit de multe ori sa ofere securitatea necesara.

De cealalta parte si reconstructia monumentelor islamice intampina dificultati majore. Daca donatiile venite din partea tarilor musulmane bogate ar fi suficiente, lucrarile de restaurare au fost efectuate superficial sau in acord cu traditiile austere, o buna parte din detaliile decorative fiind definitiv inlaturate. Mai mult, au existat situatii cand moschei vechi de sute de ani au fost demolate, fiind construite cladiri noi si moderne.

Chiar daca opiniile in privinta modalitatilor si dimensiunilor necesitatii de protejare a monumentelor istorice difera, majoritatea factorilor implicati cred ca este o problema pentru ca fiecare comunitate sa invete sa respecte cladirile istorice, indiferent cui apartin acestea.

sursa: http://eugen-ionut.blogspot.com

Vedeti aici intr-un documentar, drama a catorva biserici distruse din cele aproximativ 150.





19 ian. 2010

Cămara Ta Mântuitorule


Camara Ta, Mantuitorule - corul Concentus din Brasov
Asculta mai multe audio Divertisment

Iubiţi fraţi întru Hristos,

Apelam la sprijinul dumneavoastră în a ne ajuta, donând cei 2% din impozitul anual pe venit. În anul 2009 doar 15% din salariaţii din România au donat această sumă, unei entităţi non-profit. Ţinând cont de statutul parohiei noastre (vezi mai jos), şi de posibilităţiile de autofinanţare, facem apel la bunăvoinţa dumneavoastră în a ne ajuta la lucrările necesare la cele doua biserici din Aita Mare.

O faptă bună nu te costă niciodată nimic!


Parohia Ortodoxă Aita Mare,
CUI: 9020648
BCR - Sfântu Gheorghe, IBAN: RO84 RNCB 0124 0976 7511 0001

Tel: 0742150832

Fii tânar cu Hristos: Cuvinte ale Părintelui Teofil pentru si despre tineri


- Cum reuşiţi să fiţi mereu bucuros?

- Aşa-mi ţâpă dinăuntru! Dragă, bucuria mea se bazează şi pe credinţa mea. Eu de exemplu, sunt foarte pozitiv în felul de a vedea lucrurile. (...) Eu nu mă prea gândesc la pedepsele lui Dumnezeu, ci totdeauna mă gândesc la bunătatea lui Dumnezeu, la iubirea lui Dumnezeu. De aceea, să ştiţi că mie nu mi-e frică de faptul că n-o să ajung în rai. Nu! De ce nu mi-e frică? Nu că fac bine nişte lucruri care mă îndreptăţesc să ajung în rai. Nu! Dar sunt sigur că Dumnezeu n-are pe nimeni de pierdut. Părintele Arsenie zicea că „Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos e mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu.” Păi, dacă eu mă silesc să fac voia lui Dumnezeu, şi Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său – cum zice Sfântul Apostol Pavel – pentru noi, oare nu ne va da toate împreună cu El? (cf. Romani 8, 32). Deci, după ce ne-a dat ce-i mult, să nu ne mai dea şi ce-i puţin? Nu cred lucrul acesta! Eu am mare încredere în bunătatea lui Dumnezeu. Nu că asta mă îndreptăţeşte să fac lucruri rele, că doar Dumnezeu mă iartă… Niciodată nu mă gândesc la aşa ceva, ci totdeauna mă gândesc că Dumnezeu nu l-a putut crea pe om ca să-l pedepsească, să-l chinuiască şi aşa mai departe… Omul într-adevăr poate ajunge în iad, dar mai întâi ajunge în iadul lui, în iadul pe care şi-l face el, prin viaţa lui, prin păcatele lui, prin nepăsarea lui, prin învârtoşarea lui. Da, în felul acesta ajunge în iad. Şi dacă ar fi în rai cu starea asta, tot în iad ar fi. Aşa că fiecare dintre noi îşi pregăteşte raiul sau iadul.

Credinţă unită cu iubire

La tinereţe omul e propriu pentru iubire, însă de multe ori e propriu pentru o iubire egoistă. Trebuie să avem iubirea aşa cum o are în consideraţie Dumnezeu, adică, o iubire care ne fericeşte şi o iubire care fericeşte pe cei din jurul nostru. Eu mă bucur de această întâlnire, de faptul ca aţi petrecut câteva zile la mănăstire, mă bucur ca aţi luat parte la sfintele slujbe cu noi, mă bucur de aceia dintre voi care v-aţi spovedit, mă bucur de preocupările pe care le aveţi, dar vă atrag atenţia: Dumnezeu trebuie să fie pe primul loc în viaţa noastră, pe primul plan al existenţei noastre, întâi e Dumnezeu şi apoi omul, Dumnezeu trebuie să fie pe primul loc în inima noastră; dacă nu-i pe primul loc, nu-i pe locul care i se cuvine. Credinţa în Dumnezeu este o credinţă despovărătoare, o credinţă care ne ajută să ocolim lucrurile rele; credinţa trebuie să fie unită cu iubirea, să fie lucrătoare în iubire, după cuvântul: de aş avea credinţă atât de multă încât să mut şi munţii, dacă nu am iubire nimic nu sunt, n-am nici o valoare.


„Întotdeauna mi-au plăcut tinerii”

Tinereţea are ceva al ei, ceva ce-ţi place, ceva ce te odihneşte. Mie întotdeauna mi-au plăcut tinerii, şi la tinereţe şi la bătrâneţe, şi-mi plac şi acum. Da’ să ştiţi, eu spun aşa cu toată inima! De ce? Pentru că tânărul e modelabil, bătrânu-i ţeapăn, nu mai ai ce face cu el, a ajuns ce-a ajuns, este ce este şi Doamne-ajută! Stai de vorbă cu el şi tot aia ţi-o spune şi prima oară şi a zecea oară! Pe când un tânăr zice: „Domnule, dacă o avea dreptate? Ia să văd eu, mă mai gândesc…”. Îi spui: „Măi frate, uite, n-are nici un rost să te duci la discotecă, numai te-ntuneci acolo, te pătezi cu tot felul de păcate, te agiţi şi te exciţi… Ce rost are să te duci acolo şi să aduci în biserică ce ai văzut acolo?”. Pentru că realitatea asta este, omul duce în el ce a acumulat. Aşa-i omul, produsul societăţii în care trăieşte. Şi mai ales dacă-şi alege el nişte lucruri negative şi trăieşte negativ.
Zice unul către mine: "Părinte, dumneavoastră ziceţi să mă duc la biserică, dar dumneavoastră nu vă puteţi închipui ce duc eu în biserică în mintea mea". Şi eu am zis să se ducă; cu alea cu tot, să se ducă în biserică. De ce? Pentru că prin Biserică e rezolvare. Fără Biserică nu există rezolvare. Fără Domnul Hristos nu există mântuire, mântuirea nu ne-o realizăm noi, că zicem: "no, lasă, că mă silesc eu, sau "mă silesc eu mai târziu, şi-oi face-o". Mântuirea este un lucru pe care îl realizează omul împreună cu Domnul Hristos; fără Domnul Hristos nu există mântuirea! Aşa că e de foarte mare importanţă ca omul să se lase modelat. Omul la tinereţe e în aşa fel făcut încât să se lase modelat. Nu opune atâta rezistenţă ca un om care e format pe nişte idei, pe nişte convingeri, pentru că ideile îl structurează pe om. Adică nu-i numai aşa, că lasă că mi-a trecut o idee prin minte şi lasă, că vine alta - nu! Ci o idee care se statorniceşte primeşte în conştiinţă aprobare, se creează sentimente pentru ideea respectivă şi se ajunge la nişte structuri.


Tinerii sunt mai aproape de fericire

Tinerii, prin structura lor, prin felul de a se angaja în anumite acţiuni, sunt mai aproape de fericire, sunt mai aproape de realizări care să le dea mulţumire şi fericire. Şi tinerii mai sunt cumva fericiţi, în sensul că nu au un trecut lung care să fie pătat de gânduri rele, de fapte necuviincioase, de vorbe nelalocul lor, pentru că tinereţea este mai aproape de copilărie, iar copilăria este într-un fel idealul creştinului. Nu în sensul să rămânem la copilărie ca fază de început, ci în înţelesul să ne menţinem în sfera copilăriei în ceea ce priveşte seninătatea, nerăutatea sau răutatea fără durată şi în ceea ce priveşte nevinovăţia câtă este în copilărie.

Un om în vârstă nu se mai poate schimba
Mijlocul pentru a ajunge „bătrâneţi fericite” este, în primul rând, tinereţe cinstită.
Tinereţea omului începe cu un fel de tendinţă de independenţă, iar când începe să se contureze cumva altfel, se fac nişte schimbări în existenţa omului; numai că schimbările acestea sunt de puţin timp, nu s-au statornicit în timp îndelungat, ca în cazul bătrâneţii. De ce? Un om în vârstă nu mai poate fi schimbat şi nu se mai poate schimba nici el însuşi. De ce? Pentru că el a devenit şi devenirea aceasta s-a făcut timp îndelungat şi omul a ajuns să fie format aşa şi nu mai poţi să scoţi din el unul nou.

Cea mai frumoasă podoabă a tânărului

Mitropolitul Bălan avea o vorbă faină: „Cea mai frumoasă podoabă a unui tânăr este inima curată şi mintea trează”. Să ştiţi că inima se murdăreşte şi ea. Cu ce se murdăreşte? Cu gânduri murdare, cu imagini murdare, cu fapte murdare. Toate acestea se înscriu în noi. Suntem ce am devenit. Dacă inima-i curată, intră în ea Domnul Hristos. Când intră Domnul Hristos în noi? Când îi facem loc, când scoatem murdăriile din noi, pentru că nu poate intra în loc spurcat.

„Să ai lumină în suflet!”

Când m-am dus eu la Mitropolitul Nicolae Bălan să primesc binecuvântarea pentru Teologie, mi-a spus să am lumină în suflet. A aflat că sunt fără lumină fizică şi a zis: „Să ai lumină în suflet”. Asta e ceea ce dorim noi, mai ales tinerilor. Pentru că dacă ai lumină, mai ales la tinereţe, poţi avea până la sfârşit şi până în veşnicie. Şi dacă n-o ai la tinereţe, nu-i sigur că o poţi dobândi după aceea.

Părintele Teofil Părăian

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 34 - noiembrie 2009

8 ian. 2010

N-aveţi preoţi buni? Naşteţi-i!

Cred ca nu mai este nevoie sa reamintesc motivele pentru care suntem atat de nemultumiti de unii preoti. Frustrarea, dispretul, mania si repulsia ne-a cuprins si ne macina pe noi toti, fie ca suntem credinsiosi, fie ca nu, atunci cand auzim iarasi de caderile vreunui preot. De ce nu avem mai multi preoti buni? De ce ii avem pe unii de necinste? Se mai poate schimba situatia? Ce este de facut?

Pentru toate aceste intrebari ne raspunde transant parintele Arsenie Boca. Cine are minte sa ia aminte!

“Prin glasul slugii Sale, (al preotului), Dumnezeu te iarta, fiindca tu sub patrafir, in fata Altarului, lui Dumnezeu te marturisesti. Nu de la tine se cer calitatile preotului; de la tine se cere cainta din inima si vointa de a te indrepta.

Sunteti nemultumiti de preoti?

Dar voi, oare, ce-ati facut pentru preoti, ca sa fiti mai multumiti? Cerut-ati de la Dumnezeu un copil macar, pe care sa-l inchinati slujirii lui Dumnezeu? Credeti ca vina o poarta numai ei, preotii? Ei sunt fiii vostri! Cum i-ati nascut, asa-i aveti? Ce le gasiti vina numai lor?

Va trebuie preoti mai buni? Nasteti-i!

Iata va spun ca tot poporul este raspunzator ca nu are slujitori mai stravezii spre Dumnezeu, mai ai Imparatiei lui Dumnezeu!

Poporul isi are in toate privintele povatuitorii pe care ii merita.

Repet: Va trebuie preoti mai buni? Nasteti-i!

Nu stati cu ganduri ucigase impotriva copiilor, ca nu stii in calea carui mare dar de la Dumnezeu te-ai gasit impotriva si ai sa dai seama. Nasteti copii cu gandul sa fie slujitori ai lui Dumnezeu intre oameni!

Iata ce spune Scriptura in privinta aceasta – (se intreaba proorocul):

“Oare nu i-a facut El ca sa fie o singura faptura cu trup si suflet? Si aceasta faptura intrunita (unitatea casatoriei) la ce nazuieste ea? Odrasle pentru Dumnezeu” (Maleahi 2, 15)

Aceasta e pretentia lui Dumnezeu de la casatorie si dupa atare roade tanjiti si voi, bagand insa vina roadelor pe care le-ti dat (copii vostri – preotii). Tamaduirea slabanogiei neamului de aici incepe! Asta i-ar fi iertarea!

Nu mai stati cu ganduri ucigase impotriva copiilor!”

(Pr. Arsenie Boca)

——————–

“Eram la Biserica Draganescu. Parintele Arsenie picta sus, iar eu stateam jos, lânga schela. La un moment dat, Parintele zice: „Mai, asa-i ca-s lacomi preotii?”. Eu nu spun nimic. Parintele ma întreaba si a doua oara si ma întreaba si a treia oara: „Mai, asa-i ca-s lacomi preotii?”. Eu nu scot o vorba. Atunci, Parintele se apleaca sa vada daca mai sunt lânga schela si îmi zice: „Mai, tu nu auzi ce vorbesc eu cu tine?”. Eu zic: „Dar, Parinte, acum nu am vorbit de preoti”. Parintele zice: „Da, mai, nu am vorbit acum de preoti, dar tu, când esti cu mai multe persoane si vorbiti de preoti, numai de rau ziceti de ei. Ziceti ca-s lacomi. Iata ce povata îti dau eu: sa nu-i mai vorbiti de rau pe preoti, fiindca sunt slujitorii lui Dumnezeu si nu aveti voie sa-i judecati voi”.

Dupa ce m-am întors de la Parintele, am deschis Biblia exact la paragraful care zice: „Cine esti tu, omule, ca sa judeci sluga altuia”. Exact ce-mi spusese Parintele Arsenie! De atunci, nu mai vorbesc pe nimeni de rau, mai ales pe preoti, ca Dumnezeu este singurul care poate sa-i judece. (Biliboaca Matei, Savastreni)

“Noi marturii despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2005

——————–

“Eram la scoala normala când l-am cunoscut pe Parintele Arsenie. Ne ducea în padure si acolo ne adunam multi studenti, printre care multe fete care astazi sunt starete de manastiri. Traiam o viata foarte frumoasa. Parintele Arsenie zicea atunci când se duceau femeile la manastire:

- Mai Marie, de ce nu te duci la biserica în satul tau?

- Apoi vezi Parinte, parintele nostru mai pipa, mai bea, nu-i ca dumneata.

- Ai copii, ai fete maritate; sa te duci si sa spui la fetele tale sa zamisleasca copii care sa se faca preoti asa cum va place voua.”

Sfaturi si îndemnuri ale Parintelui Arsenie:
Fratilor, ascultati de Biserica, fiindca cei ce asculta de preotii ei, asa cum sunt, de Dumnezeu asculta.

“Marturii din Tara Fagarasului despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2004

surasa: www.ortodoxiatinerilor.ro